Prea multa munca dauneaza creativitatii?
July 29, 2010 1 Comment
Acum vreo doua zile mi-a venit o idee “ciudata” de dimineata. De fapt citisem un articol cu o zi inainte despre antreprenoriat iar autorul isi indemna cititorii sa se lase de munca sau macar sa incepa o tranzitie spre independenta financiara. Bine la partea cu munca ii dau dreptate. De fapt ce fac eu si poate majoritatea oamenilor care muncesc pentru cineva (patron , stat , etc.)? Vin de la munca obosit si nu mai am chef de nimic. Poate doar de-o bere cu prietenii insa in nici un caz sa invat design publicitar sau cum se onstruieste o pagina web sau macar sa mai citesc ceva drept civil ca tot am restanta. Cam asta facem din pacate. Toata saptamana punem umarul la ridicarea imperiilor altor persoane si in weekend … deh, trebuie sa ne relaxam putin asa ca mergem la un gratarel, jucam un joc pe PC, etc, orice numai ceva constructiv nu. Care era ideea? Pai sa ma trezesc mai dimineata decat altii sau macar sa ma trezesc mai devreme decat o faceam pana acum si sa fac ceva constructiv in fiecare zi, cum ar fi acest blog. De ce un blog? Am sentimentul ca trebuie sa-mi memorez undeva gandurile si ideile si in plus poate cineva le va gasi utile … sau nu.
Blackthorne1877's Blog 
Chiar mă minunez când văd minunatele capodopere arhitecturale ale lumii si la cât timp necesita finalizarea unui proiect de genul acesta. Păi, oamenii ăia aveau timp nu glumă. Recunosc, majoritatea au fost forţaţi sau prost plătiţi pentru munca depusă, ceea ce mă determină să cred că nu suntem cu nimic diferiţi, doar că timpul ne face să părem aşa. Nu mai spun de poeţii care altceva nu ştiau să facă decât să admire, să sufere din dragoste, să iubească sau să urască imperfecţiunea societăţii din care făceau parte. Sau pictorii…chiar am citit despre o artistă ce mare parte din creaţiile ei descriau mediul înconjurător casei ei, cumpărată având acest obiectiv, de a transpune frumuseţile naturii acelui loc. Întrebată daca nu cumva se simte lipsită de inspiraţie sau dacă nu a epuizat fiecare milimetru de iarbă imortalizat în ale ei picturi, a răspuns, puţin surprinsă de întrebare, că nicio viaţă de om nu-i este de ajuns pentru a transpune splendorile acelui loc…şi nu era decât un simplu orăşel scăldat de valuri – Catterline (Scoţia).
Lăsând deoparte partea creativă, pot spune că uneori urăsc apariţia lucrurilor instant, ce au scopul de a reduce din timpul necesar efectuării unui lucru. Asta am înţeles perfect…dar ce facem cu timpul câştigat? Nimic sau muncim cu scârbă pentru persoane de genul celor enumerate de tine sau ne plângem de milă. Câteodată mă gândesc, fără ca Doamne-fereşte să iau niţică atitudine, la faptul că, deşi viaţa este sau vrem noi să pară că e scurtă, avem timp pentru a face de toate. Ce ar fi să iau nişte lecţii de dans? Dacă e scump, caut pe youtube şi măcar învăţ baza. Peste trei luni sau un an cumpăr un set de vopseluri ceva hârtie specială sau pânză si mă apuc de pictat. După o perioadă deloc bine determinată iau o trusă de cioplit, mă duc in „Vale la Siret” caut o bucată de lemn şi mă apuc de treabă şi dacă nimic din toate acestea nu pot ridica la nivel de profesionist, mă bucur de ele lăsându-le pe seama abstractului.
Spor la treabă cu blogul şi fii cât mai abstract. Dacă nimeni nu o să te înţeleagă, măcar tu o să ştii ce ai vrut să exprimi şi dacă unii spun că eşti nebun spune-le că, cu toţii avem o doză de nebunie, numai că tu ai curajul să o arăţi şi s-o împărtăşeşti, ceea ce te va face mai normal decât toţi nebunii.